ROMEXPO și Asociația Producătorilor de Mobilă din România – APMR dau startul înscrierilor la Evenimentul care Reunește Comunitatea Industriei de Mobilă din România – BIFE-SIM 2025.
Ediția din acest an se va desfășura între 18-21 septembrie și se dorește a fi o sărbătoare vibrantă a tradiției și inovației, punând în valoare produsul românesc, recunoscut la nivel internațional pentru calitatea, designul și măiestria de neegalat. Evenimentul oferă oportunitatea de a demonstra potențialul industriei autohtone, atrăgând investitori și parteneri din întreaga lume. BIFE-SIM 2025 vine în întâmpinarea tendințelor actuale din domeniu – de la mobilierul sustenabil și personalizat, la integrarea tehnologiilor inteligente în procesele de fabricație, utilizarea echipamentelor de ultimă generație și inovarea accesoriilor complementare ce optimizează producția.
Crafting enduring connections
Întreaga manifestare se conturează ca o platformă B2B dedicată profesioniștilor din domeniu, unde specialiști, designeri, arhitecți și producători se reunesc pentru a face schimb de experiență și a pune bazele unor parteneriate win-win. Prin sesiuni de networking, dezbateri interactive și conferințe susținute de experți, participanții vor explora cele mai noi tendințe și inovații tehnologice, discutând strategii de dezvoltare națională și internațională, precum și soluții pentru creșterea eficienței în producție. Demonstrațiile vor oferi o privire captivantă asupra celor mai recente produse, echipamente și accesorii, arătând modul în care tehnologia modernă poate transforma procesele tradiționale într-un succes remarcabil.
„BIFE-SIM nu este doar un eveniment. Este un moment de celebrare a creativității românești. Alături de Asociația Producătorilor de Mobilă din România, pregătim o ediție cu adevărat spectaculoasă. Vă invităm să faceți parte din această experiență și să vă înscrieți ca expozanți. Participați activ la redefinirea viitorului industriei mobilei, demonstrați lumii întregi că, împreună, putem transforma viziunea în realitate și inspira o schimbare pozitivă. Înscrieți-vă acum și fiți parte din povestea noastră de succes”, transmite Mihai Costriș, director executiv ROMEXPO.
„În premieră, partenerii APMR și implicit ai BIFE-SIM 2025 sunt asociațiile profesionale din domeniul designului: ARDI – Romanian Association for Design and Innovation și RIDA – Romanian Interior Design Association. Vă așteptăm să vă faceți brandul remarcat acolo unde industria prinde viață și să urcați pe scena BIFE-SIM 2025! Fie că inovați în prelucrarea superioară a lemnului, creați și produceți mobilier statement sau dezvoltați soluții smart, aici e locul în care ideile se pot face remarcate. Locurile sunt limitate – rezervați-vă standul acum și fiți parte din show-ul care contează, Evenimentul care Reunește Comunitatea Industriei de Mobilă din România”, afirmă cu încredere Nadina Nedelea Rus, director executiv Asociația Producătorilor de Mobilă din România – APMR.
Brings together the entire furniture industry community
BIFE-SIM 2025 va deveni astfel o sursă de inspirație și o platformă de transformare, unde creativitatea și profesionalismul se împletesc pentru a seta noi standarde în industria mobilei. Este locul unde talentul și dedicarea producătorilor români sunt recunoscute, iar produsul românesc devine ambasadorul excelenței pe plan global.
Evenimentul este organizat de Romexpo, în parteneriat strategic cu Asociația Producătorilor de Mobilă din România – APMR și Camerele de Comerț și Industrie din România și va avea loc în perioada 18 – 21 septembrie 2025, în Pavilionul B2, Romexpo, București