Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) și TradeX – Transfer Afaceri vă invită să participați la cursul Brokeraj de afaceri, care se va desfășura în perioada
12-15 iulie 2022, online, prin platforma zoom.
Cursanții vor dobândi noi abilități și beneficii pe zone precum:
• specializarea în vânzarea, cumpărarea și transferul de afaceri;
• analizarea unei afaceri de către un investitor;
• pregătirea unei afaceri pentru vânzare, cu un preț corect;
• promovarea afacerii în mod eficient, folosind tehnicile și canalele potrivite;
• pașii legali pentru a vinde sau cumpăra o afacere;
• acces la instrumente digitale pentru promovarea și evaluarea afacerilor;
• acces la o comunitate europeană și globală de experți și antreprenori activi în domeniul brokerajului de afaceri.
Acest curs este potrivit pentru orice antreprenor/CEO/CFO care dorește să își consolideze cunoștințele de afaceri, mai cu seamă celor care doresc să profite de oportunitatea pe care intermedierea vânzărilor și cumpărărilor de afaceri o reprezintă în acest moment pe piața din România.
Cursul propus aduce plusvaloare și companiilor care doresc să acceadă spre grupuri internaționale de afaceri sau care doresc să aprofundeze modalitățile de dezvoltare a propriei afaceri, prin vânzarea acesteia sau cumpărarea unei alte afaceri.
Cursul va fi susținut de către experți în domeniu și este coordonat de către Dan Crivăț, fondator și COO TradeX – Transfer Afaceri, membru al International Business Brokers Association, având o experiență de afaceri relevantă de peste 25 de ani, atât în România, cât și în Statele Unite ale Americii.
Perioada de desfășurare este 12-15 iulie 2022, orele 09.00-16.00.
Condiții de acces la curs: Absolvirea cursului depinde de promovarea examenelor aferente fiecărui modul în parte. Diploma obținută este eliberată sub egida International Business Brokers Association, fiind astfel recunoscută în comunitățile de afaceri din Europa și America.
Tariful de participare la curs este de 890 lei + TVA, iar cei ce se înscriu până la data de 01 iulie 2022, beneficiază de o reducere de 10%.
Înscrierea se poate face prin e-mail, la adresa cristina.ionescu@ccir.ro, sau luiza.chiriac@ccir.ro până la data de 8 iulie 2022, prin completarea formularului de participare online:
CCIR recunoaște importanța datelor dumneavoastră personale și se angajează să protejeze confidențialitatea și securitatea acestora. De aceea, este important pentru noi să vă furnizăm într-o manieră integrată informațiile legate de prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal, în cuprinsul Termenilor și Condițiilor.